”Călătorului îi șade bine cu drumul” spune un proverb celebru. Și nouă chiar ne place. Și proverbul, dar ne plac și călătoriile. Iată cum, în urmă cu câteva zile și la doar 6 ore de zbor de aeroportul din Iași, am ajuns într-o insulă europeană unde am găsit PARADISUL. Vă povestesc mai jos în cuvinte și multe imagini cum arată insula asta mai puțin celebră printre români, chiar dacă e la doar 20 de minute de zbor de una dintre insulele frecventate de excursiile românilor, Tenerife.

La sfârșit de aprilie, am lăsat acasă iarna din primavară pentru a ajunge în insulele unde, așa cum spun toți pe net, primăvara e veșnică, deși, am constat pe pielea noastră că de fapt soarele din primăvara din aprilie acolo seamănă cu soarele din augustul nostru.

 Gran Canaria e destinația paradisiacă despre care vă voi povesti și unde am petrecut 8 zile minunate. Am reușit să vizităm cam tot ce ne-am propus pe această insulă aflată la doar 200 km de coasta vestică a Africii, rotundă și ”mare” de doar 50 km în diametru. Nu vă voi povesti chiar despre toate plajele înșirate pe cei 136 km de plaje de aici, dar veți vedea pe lângă imagini cu plaje și orășele înșirate pe coastă, fotografii și informații despre traseele parcurse de noi în cele 8 zile de-a lungul și de-a latul insulei, de la mare și până pe cei mai înalți munți, pe la 1800 m altitudine, de unde se vedea următoarea noastră destinație, Tenerife.

Călătorim într-un fel în care mulți dintre voi nu o fac. Călătorim și stăm nu la hotel, ci în casele localnicilor cu care interacționăm și de la care aflăm despre locuri minunate nedescoperite încă de turiști. Home-exchange se numește sistemul acesta minunat de a călători și trebuie să vă spun că facem asta de prin 2013, iar la ora aceasta în România suntem doar 4 familii care ”au îndrăznit” să acceseze acest sistem care e vechi de peste 40 ani în țările vest europene. Odată ajunși la destinație, călătorim cu mașina proprie, închiriată, pentru a afla cât mai mult despre zona care ne găzduiește și mai departe de ea.

Am ales să facem călătoria de 3 ore de la Barcelona în capitala Gran Canaria, Las Palmas (al 9-lea oraș că mărime din Spania) cu compania low-cost Norwegian. Nu mai zburasem niciodată cu ei, dar vă spun cu mâna pe inimă că aș merge numai cu ei de acum încolo. A fost primul avion în care am avut acces la internet pe tot parcursul zborului și așa a trecut mai repede drumul. Cei care zboară frecvent pe zboruri mai lungi de 2 ore știu despre ce vorbesc.

Gran Canaria, la fel ca și Tenerife, după cum aveam să aflăm mai târziu, te primește, odată ieșit din aeroport, cu un sistem de autostrăzi foarte bine pus la punct. Te cam ia prin suprindere faptul că spaniolii au reușit să facă un asemenea sistem de transport pe o insulă mai mică decât județul Suceava. Minunat ați zice. Eu zic extraordinar, mai ales că autostrăzile lor sunt ”mocca”, gratis…. nu se plătesc. Așa am descoperit primul orășel pe care l-am văzut în Gran Canaria, Arinaga. Aflat pe coasta estică a insulei, la doar câțiva km de aeroport, Bahia de Arinaga e o plajă frecventată în proporție de 99% de localnici. Așa am găsit-o și noi, chiar dacă vremea era mohorâtă, era plină de familii aflate la picnic pe malul oceanului Atlantic. E o plajă parțial stâncoasă, parțial cu nisip negru, vulcanic. Am primit pontul de la localnici că în orășelul ăsta, joi seara un restaurant pregătește mâncarea lor specială, tapas, la doar 2 euro porția și un pahar de vin din partea casei. Și cum noi am ajuns chiar într-o joi, eram norocoși și am profitat. Nu aveam cum să nu vă spun asta aici pentru că pontul acesta de călătorie aș dori să-l văd și eu pe blogurile de turism, dar din păcate nu se prea întâmplă așa.

Una peste alta, orășelul ne-a plăcut, mâncarea și vinul ne-au uns pe suflet și ne-am amintit cu drag că a început călătoria noastră într-una dintre insulele cu o importanță mare pentru omenire. Da, dacă nu știați, de aici, din insula Gran Canaria, Columb a plecat în călătoria sa spre a descoperi America.

 

 

Desigur știți cum e să aștepți 5-6 luni să scapi de frigul iernii și primăvara să vină agale. Așa e în România. O știm cu toții. Noi însă am ales să ”sărim calul” anul acesta și să fugim direct din iarnă la plajă. Și cum în prima zi, ajunși după orele prânzului la destinație, obosiți, nu prea ne-a ars să mergem în sudul insulei, acolo unde sunt plajele cele mai frumoase, adevăratul PARADIS din Gran Canaria, ne-am propus să le descoperim în a doua zi, dis de dimineață. Vorba vine, dis de dimineață, pentru că fusul orar de la ei nu corespunde cu al nostru și cele 2 ore înapoi au însemnat pentru noi ora 10, ora de început a zilei. Ei, aflați că pe insula asta marea majoritate a locuritorilor nu prea se trezesc la primele ore ale dimineții, iar marea vânzoleală prin stațiunile lor începe abia după ora 10, ora locală.

Așa se face că am ajuns la prima noastră destinație a zilei, orășelul port cu o plajă minunată – Puerto de Mogan, undeva în jurul orei 9 și am găsit totul cam pustiu, dar și parcare liberă, dar cu plată. Apropos, mai peste tot pe insula asta parcările sunt cu plată, iar costurile sunt de 0,03 E/minut.

Am ales să mergem la prima oră în Puerto de Mogan pentru că, informați fiind de pe internet, știam că va fi o mare piață locală în acea zi. La ora când am ajuns noi, toate tarabele abia se deschideau și a trebuit să mai așteptăm vreme de vreo oră până am putut cumpăra un suvenir, un pahar de suc din trestie de zahăr sau banane din producția locală. Orășelul port e pur și simplu minunat și veți descoperi asta și în fotografiile de mai jos. Plaja e cu nisip fin, destul de mică, dar cu o apă turcoaz tranparentă și era destul de rece pentru simțurile noastre. Pe terasele de deasupra plajei se mănâncă bine și ai o vedere excelentă spre ocean. Am urcat printre casele colorate, cu geamurile deschise, până deasupra orășelului de unde priveliștea dimineții asupra portului ne-a dat senzația că ne aflăm undeva în Cuba.

 

 

 După vreo 2-3 ore de colindat și stat la plajă prin Puerto de Mogan, abia așteptam următoarea destinație aflată la doar câțiva kilometri de acest port, spre sud-est: Playa de los Amadores, una dintre cele mai frumoase plaje de pe insulă, după cum ne documentasem înainte de plecare. Ajunși în parcarea, fără plată de această dată, de deasupra plajei, aveam să ne convingem și noi de frumusețea ei. E într-adevăr, o pot spune acum, odată ajuns acasă, cea mai frumoasă plajă din Gran Canaria. Nisipul fin, palmierii ce străjuiesc plaja, dar mai ales apa de un turcoaz ce nu poate fi povestit, ne-au cucerit din prima și doar dorința noastră de a ne duce la bun sfârșit planul zilei, dar și soarele prea puternic al amiezii ne-au făcut să ne deplasăm spre următoarea destinație, Puerto Rico de Gran Canaria. Între plaja de los Amadores și plaja din Puerto Rico există un drum pe care se poate merge (sau alerga, așa cum o făceau mulți la acea oră) distanță de 1 km. Noi am ales să mergem cu mașina, și nu prin soarele amiezii. Ca o ”curiozitate” care nu ne-a dat pace toată vacanța, deși termometrele lor arătau cel mult 25 de grade, soarele e mult mai puternic și se simte ca la 35 de grade la noi. Am simțit-o încă din prima zi de plajă, și, deși ne-am luat măsuri de protecție, tot nu am reușit să ieșim învingători în lupta cu soarele.

 

 

Puerto Rico nu ne-a impresionat prea tare. Plaja e lângă micul port al orașului și tot acolo e o parcare unde primele 45 de minute nu se plătesc, apoi prețul e 0,027 E/min. Nu am stat prea mult acolo și ne-am îndreptat spre est, către următoarea plajă, Anfi Beach. Localitatea asta e atât de mică încât abia intrați, am constatat că am ieșit și nu am găsit parcare. Câteva parcări private ale unor hoteluri și mașini parcate pe marginea șoselei unde de altfel am parcat și noi și am coborât spre plajă, trecând pe lângă frumosul complex al hotelului Anfi. Ne-au plăcut aici, la fel ca pe plaja Amadores, nisipul fin și apa limpede cu culori minunate, dar plaja e mult mai mică și mai aglomerată.

Următoarea destinație a fost Playa de Arguineguin, o plajă cu nisip negru pe care nu erau decât câțiva localnici. Am stat la umbra palmierilor de deasupra plajei și am admirat oceanul și micul orășel în care ajunsesem.

 

 

Ne îndreptam acum spre Playa Meloneras, pe drumul de coastă care trece pe lângă alte câteva plaje ascunse despre care citisem pe net, dar la care nu ne-am oprit, fiind localizate ceva mai departe de drum și nefrecventate de prea multă lume. Playa Meloneras și Maspalomas sunt cele mai cunoscute stațiuni din Gran Canaria, cu hoteluri exclusiviste de 4 și 5 stele, cu promenadă frumoasă, parcuri și mulți palmieri. Ajunși în zona Meloneras, chiar lângă farul din Maspalomas, și fiind spre seară, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm și să cunoaștem zona unde ne-am planificat să ajungem din nou după alte câteva zile.

 

 

 

Ziua a treia am început-o cu capitala insulei, Las Palmas și, deși ne planificasem să facem plajă pe una dintre cele mai lungi plaje urbane din lume, Las Canteras – 3,5 km, aflată chiar în capitala insulei, norii au ascuns soarele mai toată dimineața. Am găsit însă acolo un concurs de tenis de plajă și am stat vreme de vreo oră să vedem ce și cum, mai ales că Ilincăi îi place tenisul, iar sportul acesta, jucat pe plajă, încă nu-l văzusem. Era un concurs internațional, un Gran Prix cu premii de peste 15000 de euro și chiar am fost impresionați de profesionalismul jucătorilor. Probabil i-am văzut pe unii dintre cei mai buni din lume în acest sport. Am plecat apoi spre centrul orașului, pe autostrada care trece pe lângă ocean și face trecerea între partea de nord a orașului și centru. Ne propusesem să vizităm cele două cartiere importante ale Las Palmas: Triana, strada cu case vechi și magazine, și Vegueta cu parcuri, frumoasa catedrală, case vechi (printre care și casa în care a locuit Columb înainte de plecarea spre marea sa descoperire), dar și piața orașului unde am văzut o mulțime de pești caraghioși și am gustat din cele mai exotice fructe ale căror gust nici nu ni l-am închipuit vreodată (ne-a plăcut fructul de moșmon, numit nispero).

 

 

 

Am lăsat capitala în urmă și am plecat pe autostrada din nord spre orașul Arucas. Străzile lui în pantă, frumoasa și impresionanta Catedrală, parcul orașului, clădirile din centru, dar și prăjiturile din foietaj mâncate într-o patiserie de lângă catedrală, ne-au făcut să îndrăgim acest orășel.

 

  

Drumul nostru a urmat autostrada, apoi străduțele printre plantațiile de bananieri, destinația finală fiind capătul nord vestic al insulei, acolo unde am stat la plajă în orășelul Sardinia și mai apoi am văzut apusul soarelui în spatele muntelui Teide din Tenerife, la farul din Sardinia. Plaja are două părți: una cu nisip negru și una e compusă din pietre vulcanice pe care localnicii nu ezitau să-și întindă prosoapele. Am văzut fotbal pe plajă, un restaurant mic cu produse locale, chiar deasupra plajei, puțini turiști și o sumedenie de copii din oraș (era vineri și tocmai terminaseră orele de curs) care făceau cele mai trăsnite giumbușlucuri în apa oceanului, pe plaja lor preferată.

 

 

 

Duminica, în zona montană a insulei, sunt târgurile locale, sau cel puțin așa am citit informația pe unul dintre site-urile de turism ale insulei. Am plecat și noi să explorăm zona și să ajungem și pe munte. Prima oprire, după multe serpentine și puncte de bellevue (mirador, în spaniolă), a fost Santa Lucia, un sătuc în care am descoperit o biserică frumoasă, un parc interesant și piața locală cu prețuri nu prea diferite de supermarketurile din zona plajelor, acolo unde am găsit, deasemenea, produse locale. Am ajuns apoi în următorul sat, San Bartolomeo, unde, chiar în centru, am băut o cafea chiar bună și am constatat că sătucul chiar merită vizitat.

 

După alte multe serpentine, am ajuns în zona de unde pornește cărarea spre Roque Nublo, piatra de 80 metri, aruncată de vulcanul insulei în urmă cu sute de ani și care acum este simbolul Gran Canariei. După 30 de minute chinuitoare pentru unii dintre noi, Roque Nublo și-a făcut prezența, iar în fundal se vedea Teide, muntele de peste 3500 m din Tenerife, o imagine care-mi va rămâne întipărită în minte mult timp de acum încolo.

 

 

Coborârea spre zona plajei din Maspalomas ne-a purtat pe alt drum, din nou pe serpentine chinuitoare și zone unde nu încăpea mai mult de o mașină, dar un drum la fel de pitoresc, printre sate, oaze și case frumoase. M-au impresionat imaginile văzute de sus asupra micuțelor sate din aceste oaze, fiecare sat având și teren de fotbal. Abia văzându-l din înălțimea muntelui, îți dădeai seama că satul nu e mai mare decât dimensiunea terenului de fotbal. De vizitat pe acest traseu satul Fataga, monument UNESCO pentru casele sale albe cu țiglă și moara de apă.

 

 

Din Fataga, drumul duce, prin Mirador Degollada de Las Yeguas (un puct de bellevue de unde vezi toată zona montană până spre plajele din Maspalomas) până exact în cel mai sudic punct al insulei, dunele de nisip din Maspalomas. Întinse pe kilometri buni, dunele fac legătura dintre Playa de Ingles și Playa Meloneras, iar dacă vrei să le traversezi până la ocean din cel mai îndepărtat punct spre continent, probabil că faci mai bine de o oră…nu am experimentat, deși mi-aș fi dorit. Am ales însă să terminăm ziua pe Playa de Ingles, o plajă lungă (ceva gen Mamaia, la noi) și destul de lată, iar intrarea în apă e foarte lină, fără valuri, fiind o plajă ideală pentru copii.

 

 

 

În a cincea zi a noastră în Gran Canaria am mers din nou în Maspalomas pentru a experimenta călătoria pe dunele de nisip, pe cămile. Ne-a plăcut, dar nu e ceva ieșit din comun. Apoi am avut o zi mai relaxată, fără experiențe inedite, în zona Maspalomas, încheind cu fotografierea unei zone foarte frumoase, groapa naturala creata de lava vulcanului in ocean – Bufadero de la Garita

 

 

Traseul propus pentru ziua a șasea ni l-am dus la îndeplinire, mai mult sau mai puțin (zic eu), pe deplin (zice Ilinca). A fost ziua în care am înconjurat insula, plecând din est, prin Maspalomas, urcând spre Mogan și apoi continuându-ne drumul pe coasta de vest până în Agaete, continuând apoi prin Las Palmas și revenind în est.

A fost o zi frumoasă. Mogan e un sătuc frumos, cu o moară de vânt la intrare. Am făcut câteva fotografii și am trecut repede mai departe. Dacă până în Maspalomas am mers pe autostradă, după ce am făcut dreapta din Porto de Mogan spre Mogan, drumul are o singură bandă pe sens, dar este excelent. Și ca să nu uit, pentru cei care vor dori să facă acest drum, le recomand să-l facă în sensul Mogan – Agaete și nu invers. Din Mogan, drumul șerpuiește prin munte până în portul Aldea unde am mers pe un drumeag sălbatic până în apropiere de plajă de unde, fiind senin, am putut să vedem din nou insula Tenerife. Plaja în Aldea începe cu pietre foarte mari și se continuă până în capătul satului cu nisip negru. Continuându-ne drumul spre Agaete, am dorit să ajungem la Mirador del Balcon, un punct de belvedere frecventat de turiști, doar că, cu 2 km înainite de acest punct turistic, drumul care până atunci a fost plin de serpentine s-a transformat brusc în autostradă, după satul El Risco, și am depășit cu mult planul nostru de a ajunge la Mirador del Balcon. Pe de o parte a fost bine, pentru că deja ne săturasem de serpentine, pe de altă parte parcă îmi pare rău că nu am reușit să bifăm și acest bellevue, cu toate că există drum până acolo, dar încadrându-ne pe noua autostradă nu am mai putut reveni. Această autostradă este singura din vestul insulei și nu are mai mult de 10-12 km, așa că, după puțin timp am ajuns din nou pe coastă și până în Agaete am continuat mersul pe cel mai frumos drum al insulei, deasupra valurilor care se spărgeau sub noi la zeci de metri.

 

 

Nu am reușit să intrăm practic în Agaete pentru că imediat înaintea orăselului se află Portul las Nieves de unde pleacă un ferry-boat spre Tenerife (celălat port de unde se poate pleca spre Tenerife cu ferry este Las Palmas, dar din ambele porturi biletele sunt mai scumpe decât la avion). Am găsit o plajă minunată, în întregime din piatră, dar peisajul și mai ales bazinul natural format acolo ne-au atras ca un magnet și chiar, cu toate că apa era rece, am intrat potolindu-ne pofta de răcoare, după ce soarele ieșit din nori ”ne-a tras o palmă serioasă” pe drumul de la mașină și până la plajă, vreme de doar 10 minute. De la Agaete, după circa 10 km se intră din nou pe autostrada nordică, pe care o cunoșteam deja din ziua când am fost la farul din Sardinia, și am hotărât să ne oprim din nou în Las Palmas, pe plaja Las Canteras, unde am văzut adevăratul reflux al oceanului Atlantic care s-a retras pe seară zeci de metri de la țărm. Deși termometrele arătau 29 de grade, soarele ardea mult mai puternic și am simțit cu adevărat, încă o dată, că a venit cu adevărat vara pentru noi, deși acasă temperaturile nu treceau de 10 grade. Deși încă de acasă ne propusesem să bem o cafea locală în Agaete, nu am reușit, amintindu-ne de acest aspect abia după ce am ajuns în Las Palmas. Promitem însă că data viitoare nu vom rata ocazia!

 

 

 Ultima zi a fost pentru noi una la fel de frumoasă, chiar dacă scurtă, pentru că avionul spre Tenerife avea plecarea la ora 18. De dimineață am plecat să vedem răsăritul în zona La Garita, apoi am plecat spre locuințele din peșteri, la Guayadeque, în estul insulei, trecând prin orașul Aguimes care, doar în trecere, ne-a surprins plăcut. În zona peșterilor am descoperit o oază, totul fiind mult mai verde decât la 10 km depărtare, aproape de plajă. Sunt oameni care trăiesc acolo, trăiesc din turism și ce cultivă lângă munte.

 

 

Am băut o cafea și am continuat ziua plecând prin Ingenio spre Pozo Izquierdo. Orăselul Ingenio este așezat pe un deal și coboară continuu până la ocean. Ajunși la Pozo Izquierdo, pe malul oceanului, ne-am trezit deodată pe o plajă cu mult pietriș, dar și un vânt puternic. Atunci ne-am dat seama de ce aici se organizează etape de cupă mondială la windsurf. Deși timpul ne presa, am așteptat să vedem câțiva surferi la lucru și nu pot spune că am regretat faptul că am stat mai mult de o oră și jumătate într-un vânt cum la noi găsești doar pe crestele munților, uneori.

 

 

Periplul nostru în insula Gran Canaria avea să se sfârșească cu o masă copioasă. Manolo, gazda noastră, ne-a făcut surpriza de a ne duce la o școală de bucătari și chelneri, aflată în imediata vecinătate a orășelului Vecindario, în est, acolo unde am locuit. Foarte interesant a fost că masa era pregătită de cursanți, iar joia și vinerea oricine poate merge acolo să mănânce la un preț modic, 9 Euro meniu complet. În acea zi era examen la școală, așa că am avut parte de toată atenția cursanților, dar și a profesorilor, iar masa a fost foarte bună, alcătuită în totalitate din mâncăruri locale.

  

O spun încă de pe acum, înainte de a scrie și jurnalul celor 4 zile în Tenerife, Gran Canaria e, pentru noi, cu 2 clase peste Tenerife în ceea ce privesc plajele și stațiunile turistice. Cu siguranță Tenerife are de câștigat la capitolul distracție și atragerea turiștilor.